„M-am săturat de Halloween! Îl scoatem pe Dumnezeu din preajma copiilor, dar îl băgăm pe dracu’”. Mesajul dur al lui Daniel Ghiță

„M-am săturat de Halloween! Îl scoatem pe Dumnezeu din preajma copiilor, dar îl băgăm pe dracu’”. Mesajul dur al lui Daniel Ghiță
daniel ghita Halloween
  • Publicat:

Halloween este una dintre cele mai vechi sărbători, milioane de oameni participând la petreceri tematice. Data de octombrie 31 este ultima zi a calendarului celtic, celebrare păgână în onoarea morţilor. Însă, Daniel Ghiță, luptător K1, nu e de acord cu acest import în România, considerând că astfel nu ne mai respectăm tradițiile.

Tradiția spune că în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, spiritele, atât cele rele, cât și cele bune, trec granița din lumea noastră și cea de dincolo. De asemenea, există multe superstiții legate de Halloween, spre exemplu: Lumânarea aprinsă în dovleac are scopul de a ține spiritele rele la distanță.

„M-am săturat de Halloween! Îl scoatem pe Dumnezeu din preajma copiilor, dar îl băgăm pe dracu’. În fiecare an am protestat împotriva petrecerilor de Halloween pentru copii! De unde prostia asta ca de mici să-i învățăm să se îmbrace în morți, să-i prefacem în monștri, ca și cum ar fi ceva normal și ar ține de istoria și de cultura noastră. Halloween este ceva importat din SUA, și este doar un obicei comercial.

Se fac bani grei cu așa zisul Halloween, și la grădiniță e obligatoriu să li se facă celor mici petrecerea asta grotescă, ca și cum ar face parte din programul educațional. Așa ceva trebuie să-i învățăm noi pe copii? Despre moarte și rău, despre cum să fie monștri și să fie satan? Uitați-vă la prostia cu Halloween: peste tot „morți”, schelete, sânge, vampiri, întruchipări ale răului. Ce să înțeleaga copiii, că trebuie să sărbătorim răul? Noi, trebuie să-i învățam sa fie buni, nu diabolici.

Puneți copii să învețe să cânte o colinda! Avem tradiții frumoase strămoșești, vechi de mii de ani (parcă cine știe cât de vechi sunt colindele?). Pe care și voi le-ați cântat când erați copii.
De ce trebuie să scoatem religia afară din Grădinițe și școli, dar trebuie să implementăm Halloween! Adică îl scoatem pe Dumnezeu din preajma copiilor, dar îl băgăm pe dracu!”, tună Daniel Ghiță pe rețelele sociale.

Daniel Ghiță: „Fiul meu e marginalizat fiindcă nu-i place Halloween”

„Cine vrea cu tot dinadinsul să alunge credința de la copiii noștri, ca aceștia să nu mai aibă dragoste de frumos și inocență și nimic să nu-i mai țină uniți, pentru ca să fie învățați doar despre bani și interese…Fiul meu, indiferent că este Halloween peste tot, nu participă și nu este interesat! A ajuns să fie marginalizat că nu-i place Halloween! Așa se face, îi iau de mici, și pregătesc societatea cu manipulări incredibile: ești creștin, ești retrograd și fanatic religios! Așa pun presiune și pe copii, și pe părinți, să adopte obiceiuri păgâne și urâte, și să se lepede de tradiția lor!

Voi, părinții, trebuie să luați atitudine, cei care ați crescut la țară. Cândva nu aveam nimic, nu aveam tablete, bani și jucării, dar eram fericiți la țară și ne bucuram să ne vedem Bunicii care ne învățau tradiția noastră sfântă, care ne-a ținut UNIȚI 2000 de ani. Educații copii cu natura, la țară, fără materialism și fără lucruri demonice importate, care nu aparțin de cultura noastră și care le murdăresc sufletul.

Totul e comercial, fără spirit, fără credință și fără UMANITATE. De Crăciun nu mai auzi nicio colindă nicăieri, numai jingle belles și inepții importate de la alții. Un om fără credință în Dumnezeu e un om gol, fără empatie și fără umanitate! Să ne iubim credința, neamul, istoria și cultura! Altfel, cine mai suntem noi și ce mai însemnăm pe acest pământ? Și ce moștenire avem de gând să le lăsăm copiilor noștri?”, a mai anunțat campionul K1.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×